Penalty ratat, revenire spectaculoasă și un gol decisiv pe final. FCSB a smuls un punct în duelul cu Farul și a urcat pe primul loc în Superliga României. În celălalt meci al serii, Universitatea Cluj a întors rezultatul în fața celor de la FC Botoșani și a bifat a doua victorie a sezonului. 

FCSB este noua lideră a Superligii României, după remiza spectaculoasă, scor 2 la 2, cu Farul Constanța, în ultimul meci al etapei a treia. Roș-albaștrii au fost conduși cu două goluri la pauză, însă au revenit în repriza secundă și a evitat prima înfrângere a sezonului. Formația din Constanța a început excelent partida disputată pe stadionul Arcul de Triumf. Iustin Doicaru a deschis scorul în minutul 21, după o acțiune colectivă foarte bine construită, iar chiar înainte de pauză Eduard Radaslavescu a dublat avantajul cu un șut puternic sub transversală, înscriind chiar împotriva fostei sale echipe.

La reluare însă, gazdele au schimbat complet ritmul. După o serie de modificări făcute de banca tehnică, presiunea la poarta lui Rafael Munteanu a crescut considerabil. Joyskim Dawa a redus diferența cu o lovitură de cap, iar bucureștenii au primit apoi șansa egalării din penalty, după un fault asupra lui Florin Tănase. Tot Tănase a executat, însă portarul Farului a intuit colțul și a păstrat avantajul echipei sale. Finalul a fost unul incendiar. După mai multe ocazii la ambele porți și intervenții salvatoare în defensivă, Joao Paulo a profitat de o serie de erori în apărarea constănțenilor și a înscris golul de 2 la 2 în minutul 86, stabilind scorul final.

Cu acest punct, FCSB acumulează șapte puncte și revine pe primul loc în clasament, la egalitate cu Rapid, dar cu un golaveraj superior. În celălalt meci al zilei, Universitatea Cluj a revenit de la 0 la 1 și s-a impus cu 2 la 1 în fața celor de la FC Botoșani. Oaspeții au deschis scorul prin Andrei Dumiter, însă ardelenii au întors rezultatul după pauză. Alibek Aliev a egalat din penalty, iar Mendy a adus victoria cu un sfert de oră înainte de final.

Pentru Universitatea Cluj este a doua victorie din acest sezon, în timp ce FC Botoșani rămâne fără succes după primele trei etape.