Repetiție generală pentru Federația moldovenească de judo înaintea Campionatului European de până la 23 de ani, pe care îl va găzdui anul viitor. Forul nostru a organizat turneul național printre seniori la Arena Chișinău, unde va avea loc și turneul continental. Nelipsite pe tatami au fost procedeele spectaculoase și luptele echilibrate, în urma cărora am aflat numele noilor campioni naționali.

După cel mai bun sezon din istoria judo-ului moldovenesc, ținând cont de rezultate, federația de profil și-a propus să organizeze un campionat național pe măsură. Unul dintre cele mai așteptate dueluri ale serii s-a dat în categoria de până la 90 de kilograme.

Acolo, participantul la Jocurile Olimpice, Mihail Latîșev a dat peste Vadim Ghimbovschi, câștigătorul cupei europene de tineret și medaliatul Campionatului Mondial U21.

Mihail LATÎȘEV, JUDOCAN: „ A fost o finală pe măsură. Mă bucur că am luptat anume cu el, pentru că în acest an a avut rezultate remarcabile, dar și la mine au fost bune.”

La fete, în categoria de 48 de kilograme, Gabriela Herța și-a făcut cadou de ziua sa de naștere. A cucerit primul titlu de campioană națională.

Gabriela HERȚA, LUPTĂTOARE DE JUDO: „ Am vrut ca de ziua mea să iau primul loc. Sunt mândră de mine.”

În mai multe finale s-au întâlnit colegi de tatami. Alexandru Tîrsînă a trecut de Vladimir Iacomi în ultimul act al categoriei de 60 de kilograme, iar Vlad Mitru și-a luat revanșa în fața lui Renat Croitoru pentru eșecul de anul trecut în finala categoriei de 73 de kilograme.

Vlad MITRU, JUDOCAN: „ Sperăm că anul viitor, când tot aici se va desfășura Europeanul de până la 23 de ani, să ne întâlnim tot în finală. ”

Alexandru TÎRSÎNĂ, JUDOCAN: „ Sper tare mult la Los Angeles. Vreau să mă calific acolo, este practic scopul oricărui sportiv.”

Din cauza accidentărilor, mai mulți lideri ai lotului național, printre care medaliații la Jocurile Olimpice, Denis Vieru și Adil Osmanov, au fost doar oaspeți de onoare.

Valeriu DUMINICĂ, ANTRENORUL LOTULUI NAȚIONAL DE JUDO:„ Sterpu Victor și Pelivan Petru la fel sunt traumați și Radu Izvoreanu în 66 de kilograme, la fel este operat. Cinci sportivi de top nu au putut participa.”

Adil OSMANOV, MEDALIAT AL JOCURILOR OLIMPICE:„ După Olimpiadă am avut două operații, la ambii umeri. Aceasta a fost în octombrie, iar aceasta în noiembrie. Reabilitarea are loc conform planului, totul este bine. ”

Pentru prima dată, federația noastră a organizat un turneu la Arena Chișinău. În sala mare va avea loc și Campionatul European de până la 23 de ani.

Andrei GOLBAN, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI DE JUDO: „ Nu este nici pe aproape de aceea cum va fi campionatul european, pentru că va fi mai costisitor. Totuși, este o repetiție.”

Turneul continental va fi cel mai important concurs găzduit vreodată de țara noastră.

Catarina RODRIGUES, VICEPREȘEDINTELE FEDERAȚIEI EUROPENE DE JUDO:„ Am avut întâlniri cu echipa locală de organizatori și suntem foarte mulțumiți de munca depusă până acum. Sunt sigură că anul viitor vom avea un turneu la cel mai înalt nivel.”

Aceasta a fost ultima competiție națională din 2024 în calendarul forului de judo, care va face totalizările anului pe 14 decembrie, la tradiționala gală a judo-ului.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.