Ferrari a schimbat numele monopostului sau pentru sezonul 2011 al Campionatului Mondial de Formula 1 din F150 in F150th Italia, dupa ce a fost data in judecata de constructorul Ford pentru incalcarea unei marci inregistrate.


"Pentru a arata buna sa credinta si faptul ca actele sale sunt complet corecte, Ferrari a decis sa asigure ca versiunea abreviata (a numelui monopostului) va fi inlocuita cu versiunea integrala , aceea de Ferrari F-150e Italia. Numele F150 nu a fost si nu va fi niciodata folosit pentru un produs disponibil pentru cumparare. Cu siguranta nu va exista o productie in serie de monoposturi", a anuntat echipa italiana intr-un comunicat, in care precizeaza ca a avut dificultati in a intelege punctul de vedere al Ford.

Numele monoposturilor reprezinta "nomenclatura unui proiect de cursa si sunt legate de o ordine cronologica ce are o baza tehnica sau, in cazuri exceptionale, de evenimente speciale", numele masinii F150 fiind dedicat celei de-a 150-a aniversari a unificarii Italiei, a explicat Ferrari.

Ford a dat in judecata Ferrari pentru incalcarea unei marci inregistrate dupa ce compania italiana a denumit noul monopost de Formula 1 "F150". Logo-ul F150 al Ferrari este similar cu cel folosit de Ford pentru camioneta F-150, cel mai bine vandut autovehicul din Statele Unite, potrivit unei plangeri depuse de grupul american catre o instanta federala.

Ford cere instantei sa interzica Ferrari utilizarea marcii. Grupul american cere de asemenea daune, suma totala fiind nespecificata.