Fiesta în stil catalan la Barcelona. După ce a devenit campioană a Spaniei, echipa pregătită de Hansi Flick a defilat pe străzile orașului cu trofeul la vedere. Sute de mii de fani au aclamat jucătorii din autocar, care s-au dat în spectacol și s-au distrat pe tot parcursul paradei.
Oamenii s-au îmbulzit pe străzile Barcelonei, pe stâlpi, la balcoanele caselor și pe orice obiect mai înalt de unde au putut vedea și face cu mâna starurilor din echipă. Culorile catalane au cuprins orașul, fanii venind cu steaguri, fumigene colorate și torțe. Jucătorii au lansat confetti și au dansat împreună cu fanii.
Cele două autocare cu acoperișul deschis au avut un traseu stabilit, care a pornit de la Camp Nou și s-a întors în același punct. Potrivit presei locale, aproximativ 750 de mii de oameni au participat la paradă.
Fotbaliștii s-au dat în spectacol cum au putut mai bine. La un moment dat, Lamine Yamal a primit de la un fan un tricou pe care era scris mesajul: „Slavă Domnului că nu funt fan al Madridului!”, pe care l-a fluturat cu mândrie.
Pedri i-a dăruit trandafiri roș-albaștri lui Rashford.
Iar duetul polonez Lewandowski-Sczcesny s-a relaxat pe partea din față a autocarului.
Parada a durat până aproape de miezul nopții, iar jucătorii s-au lăudat cu cele două trofee cucerite în acest sezon, trofeul din La Liga și Supercupa Spaniei.
Petrecerea nu putea fi completă fără focuri de artificii.
AMBIANȚA(https://www.instagram.com/p/DYNtivbs-F4/)
Sărbătoarea din Barcelona a început duminică seara, imediat după ce catalanii au învins marea rivală Real Madrid pe Camp Nou. Pentru prima dată în istorie, echipa blaugrana și-a asigurat titlul de campioană chiar în El Clasico. Barca a câștigat prima ligă spaniolă al doilea an la rând, având în total 29 de titluri.

