Unul dintre eroii naționalei din Capul Verde, Sidny Lopes Cabral, a înscris cel mai spectaculos gol de la Cupa Mondială. În baza voturilor oferite de internauți, fundașul lateral a câștigat titlul de „reușita turneului” pentru execuția splendidă din meciul cu Argentina. 

Sidny Lopes Cabral a înscris golul de milioane în șaisprezecimile Cupei Mondiale. Dibu Martinez nu a avut nicio șansă în fața execuției magistrale, care a venit într-un moment critic. Erau reprizele de prelungiri, iar Capul Verde pierdea cu 1 la 2 contra Argentinei. Golul le-a dat speranțe la o minune jucătorilor africani, care au pierdut într-un final. Fotbalistul, legitimat la Trabzonspor, a mărturisit că și-a pus mâinile în cap și nu a înțeles din start ce a reușit să facă. Golul l-a sărbătorit în tribune, alături de mama și iubita sa.

Sidny LOPES CABRAL, JUCĂTOR DIN CAPUL VERDE: „ Le mulțumesc tuturor celor care m-au votat. Sunt foarte fericit că am reușit această performanță, titlul de „golul turneului”. Sper că în actualul sezon voi marca mai multe goluri ca și acesta pentru Trabzonspor. ”

Fanii au votat reușita fotbalistului din Capul Verde prin intermediul site-ului FIFA. Cabral a depășit în top 3 golurile lui Eldor Shomurodov pentru Uzbekistan și al lui Wilson Isidor din Haiti. 

Pe lista potențialilor câștigători ai premiului au fost numeroși fotbaliști cu renume. Printre ei se numără Lionel Messi, Kylian Mbappe, Erling Haaland, Julian Alvarez, Jude Bellingham, Elhan Just, Daizen Maeda și Kerim Alajbegovic.

Totodată, unul dintre golurile candidate a fost cel marcat de Ferran Torres în finala Cupei Mondiale, care a adus Spaniei trofeul în reprizele de prelungiri contra Argentinei.

Fundașul stânga, în vârstă de 23 de ani, Sidny Lopes Cabral se înscrie într-o listă selectă alături de Maxi Rodriguez, Diego Forlan, James Rodriguez, Benjamin Pavard și Richarlison a fotbaliștilor, care au câștigat titlul de „golul turneului”, doar Cabral și Pavard fiind fundași.