FIFA cedează sub presiunile făcute de comunitatea fotbalistică și renunță la planul său de a crea o companie, care să administreze activitățile comerciale și să aparțină în minoritate investitorilor privați. Forul mondial a transmis în numele președintelui Gianni Infantino, că proiectul nu va continua să se dezvolte, decizia fiind salutată de critici. UEFA a declarat că sportul a câștigat, dar FIFA trebuie să recâștige încrederea membrilor.
„ După ce am ascultat cu atenție toate opiniile, a devenit clar că proiectul a creat diviziuni de o natură care, indiferent de nivelul de sprijin, nu mai sunt în interesul obiectivului stabilit inițial. Scopul nostru a fost întotdeauna - și va fi întotdeauna - să ne unim și să ne perfecționăm. Prin urmare, această propunere nu va continua.”
... se arată în comunicatul publicat noaptea trecută de FIFA, care a atribuit mesajul președintelui Gianni Infantino. Elvețianul a fost ținta unui val enorm de critici pe parcursul ultimelor zile, fiind acuzat că încearcă să comercializeze fotbalul și să își mituiască membrii.
Forul mondial a vrut să creeze o filială, numită FIFA Forward Enterprise și cotată la 20 de miliarde de dolari, care s-ar fi ocupat de orice fel de activitate comercială, de la publicitate la parteneriate. Ideea era ca FIFA să păstreze majoritatea acțiunilor, să ofere circa 20% investitorilor privați, care ar fi fost interesați doar de profit și alte aproximativ 20% să le revină membrilor.
FIFA are 211 federații naționale asociate, iar fiecăreia i-a promis 20 de milioane de dolari, dacă susține proiectul, iar suma ar fi crescut la 86 de milioane de euro în următorii ani, contestatarii numind propunerea o mită din partea oficialului. Dubios a fost și faptul că una dintre companiile private susținătoare aparține lui Joshua Kushner, fratele ginerelui lui Donald Trump. Președintele Statelor Unite, devenit apropiat de Infantino, pe parcursul Cupei Mondiale a spus că nu a vorbit cu șeful FIFA despre inițiativa scandaloasă.
„ - A vorbit FIFA sau domnul Infantino despre propunerea de a vinde participații...?
- Nu, nu am vorbit niciodată despre asta.”
FIFA a renunțat la proiectul său, după ce membrii UEFA au declarat boicot tuturor competițiilor sub egida forului internațional, inclusiv a Cupei Mondiale. Confederațiile din Asia și regiunile Americii Centrale și de Nord au susținut UEFA, la fel ca multe personalități politice. Un înalt consilier al lui Infantino a demisionat, declarând că nu a fost de acord cu planul de creare a noii companii. După ce FIFA a făcut în spate, criticii au salutat decizia și au repetat că fotbalul nu poate fi vândut. În comunicatul său, UEFA a transmis că sportul a câștigat, planul meschin al lui Infantino a eșuat, iar
FIFA are misiunea de a recăpăta încrederea membrilor săi.
„ Nu putem continua în felul acesta, cu scheme secrete, puse la cale de particulari care nu-și arată fața, cu interese dubioase față de fotbal. Trebuie să îi identificăm pe toți cei responsabili și să îi tragem la răspundere. E corect ca, în următoarele zile și săptămâni, UEFA să lucreze îndeaproape cu federațiile sale și să determine cum s-a întâmplat așa ceva, dar și să se asigure că nu se va mai putea repeta. Nicio opțiune nu trebuie lăsată pe dinafară. Actuala conducere FIFA nu doar că a pierdut încrederea UEFA, dar și a altor membri care fac parte din familia fotbalului.”
Scandalul iscat este o lovitură puternică de imagine asupra lui Gianni Infantino, care se află la conducerea FIFA din 2016 și râvnește la un nou mandat la alegerile de anul viitor, care ar fi ultimul permis. Experții scriu că UEFA își dorește să pregătească un contracandidat puternic, care să îl învingă pe Infantino, printre opțiuni fiind președinții CONCACAF și cel al confederației asiatice de fotbal și Nasser Al-Khelaifi, președintele clubului Paris Saint-Germain.

