Finală de vis la Turneul Campioanelor. Elina Svitolina și Mirra Andreeva se vor lupta pentru marele trofeu, după ce au oferit două demonstrații de forță în semifinale. Ucraineanca a avut nevoie de numai 65 de minute pentru a o elimina pe tenismena din Cehia - Linda Noskova, în timp ce rusoaica de 19 ani își contină parcursul perfect la debutul său în competiție. Andreeva a câștigat toate cele patru meciuri disputate până acum, fără să cedeze vreun set, în semifinale trecând de americanca Jessica Pegula.
La prima sa participare în competiția de simplu de la Turneul Campioanelor, Mirra Andreeva continuă să impresioneze. Rusoaica este în marea finală a competiției după ce a învins-o în penultimul act pe americanca Jessica Pegula. Tenismena din Statele Unite a început mai bine confruntarea și a reușit primul break, însă Andreeva a revenit imediat. În primul set, rusoaica de 19 ani a câștigat ultimele trei game-uri și a trecut în avantaj. Același scenariu a fost și în actul secund. Americanca a condus cu 3 la 1, dar nu a reușit să mențină ritmul. Andreeva a întors situația, a câștigat cinci dintre următoarele șase game-uri și a închis partida în două seturi, scor final 6 la 3 și 6 la 4.
Astfel Andreeva a obținut a patra victorie consecutivă, fără să piardă vreun set și este cu gândul la marele trofeu. În ultimul act însă o așteaptă o adversară cu multă experiență. Elina Svitolina este și ea în finală după o demonstrație de forță în fața campioanei de la Wimbledon, Linda Noskova. Ucraineanca a avut nevoie de doar o oră și cinci minute pentru a trece de tenismena din Cehia, cu un categoric 6 la 2 și 6 la 1.
Pentru Svitolina, în vârstă de 32 de ani, calificarea reprezintă o revenire spectaculoasă în prim-planul tenisului mondial. Ea a câștigat Turneul Campioanelor în 2018, iar acum are ocazia să cucerească din nou trofeul. Interesant este că cele două finaliste s-au întâlnit deja în faza grupelor. Atunci, Mirra Andreeva s-a impus categoric, cu 6 la 4 și 6 la 0, însă Svitolina va încerca să-și ia revanșa tocmai în meciul pentru trofeu. Finala este programată în aceată seară de la ora 22:00.
Iar la dublu feminin, finala le va aduce față în față pe tenismenele din Italia Sara Errani și Jasmine Paolini, respectiv pe perechea formată din cehoaica Katerina Siniakova și americanca Taylor Townsend. Errani și Paolini au trecut în semifinale de Hanyu Guo și Kristina Mladenovic, scor 6 la 3 și 6 la 4, în timp ce Siniakova și Townsend au învins perechea Gabriela Dabrowski – Luisa Stefani, cu 7 la 6 și 6 la 3.
Marea finală de dublu este programată să se joace astăzi la miezul nopții. Ediția din acest an are un fond total de premii de 10 milioane de dolari și se joacă în Statele Unite, pe corturile de tenis de la Indian Wells.

