Finlanda este noua campioană mondială la hochei. Nordicii au cucerit al cincilea titlu din istorie, după victoria la limită în fața Elveției, care se poate considera o mare ghinionistă, având șase finale și toate pierdute de-a lungul timpului. Marea surpriză a acestei ediții a fost Norvegia, medaliata cu bronz a turneului. 

Finlanda și-a demonstrat supremația la Campionatul Mondial, profitând că SUA și Canada, finalistele Jocurilor Olimpice din această iarnă, au jucat fără multe vedete, care se odihnesc sau nu au încheiat sezonul în NHL. În aceste condiții, finlandezii, care au luat bronzul la Olimpiadă, au putut să ajungă în finală, alături de Elveția. Naționalele s-au confruntat și în grupe, unde au câștigat elvețienii, dar aseară, în ultimul act, rezultatul a fost diferit. În timpul regulamentar nu s-a înscris, iar în prelungiri Konsta Helenius a devenit marele erou al Finlandei.

Finlanda s-a impus cu 1 la 0 și a cucerit al cincilea titlu, după 14 finale disputate. Elveția, de cealaltă parte, a ajuns în ultimul act al treilea an la rând, dar a pierdut toate cele 6 finale din istorie, eșecul din actuala ediție fiind și mai amar, pentru că s-a produs acasă. Tot ieri, la Zurich, Norvegia a reușit surpriza turneului. Vikingii au învins cea mai titrată echipă din toate timpurile, cea a Canadei. După cele trei reprize a fost 2 la 2, iar în prelungiri Noah Steen a smuls victoria. 

Norvegia a ajuns în semifinalele Campionatului Mondial pentru prima dată din 1951 și a urcat în premieră pe podium.