Luca Zidane, fiul legendei Franței Zinedine Zidane, a fost convocat de Algeria pentru viitoarele calificări la Cupa Mondială 2026, împotriva Somaliei și Ugandei, scrie eurosport.ro
Luca Zidane (27 de ani) a îmbrăcat tricoul Franței la toate naționalele de juniori, de la U16 până la U20, cu care a disputat două meciuri în 2018, dintre care unul ca titular. Recent, fiul lui Zinedine Zidane a ales să reprezinte Algeria, iar acum a primit și prima convocare.
Născut în orașul Aix-en-Provence, din sudul Franței, portarul a jucat pentru Franța la diferite niveluri de juniori, dar recent și-a schimbat eligibilitatea internațională în favoarea Algeriei, anunță BBC.
În vârstă de 27 de ani, el este unul dintre cei trei portari incluși de selecționerul Algeriei, Vladimir Petkovic, în lotul de 26 de jucători pentru meciurile din 9 și 14 octombrie. Luca Zidane, al doilea dintre cei patru frați, toți crescuți în academia lui Real Madrid, joacă în prezent la Granada, echipă din liga a doua spaniolă.
A bifat două meciuri pentru Real Madrid și are experiență în La Liga la Rayo Vallecano, dar în 2022 a coborât nivelul pentru a juca la Eibar, înainte de a ajunge la clubul andaluz Granada în 2024.
Bunicii paterni ai lui Zidane provin din regiunea Kabylie, Algeria. Zinedine Zidane a marcat de două ori pentru Franța în finala Cupei Mondiale din 1998, câștigată în fața Braziliei, dar este la fel de cunoscut pentru cartonașul roșu primit în finala din 2006, când a lovit cu capul un adversar, meci câștigat de Italia la lovituri de departajare.
În prezent, Algeria este liderul Grupei G din preliminariile africane și se află la o singură victorie distanță de calificarea la Cupa Mondială de anul viitor din America de Nord și Centrală.
LUCA ZIDANE POATE DEBUTA LA NAȚIONALA ALGERIEI ÎN LUNA OCTOMBRIE
În vârstă de 27 de ani, Luca Zidane și-a petrecut întreaga carieră în Spania. După ce a fost format la Real Madrid, a ajuns, în 2019, la Racing Santander sub formă de împrumut. Revenit la Real Madrid după această experiență, a semnat liber cu Rayo Vallecano în octombrie 2020, înainte de a se transfera la Eibar în 2022, apoi la Granada doi ani mai târziu.
Titular în primele patru meciuri ale echipei sale din liga a doua spaniolă, Luca Zidane a devenit astfel selecționabil pentru Algeria, mai ales în perspectiva Cupei Africii pe Națiuni de la finalul acestui an. Până atunci, a fost convocat de Vladimir Petkovic și ar putea debuta pentru algerieni la acțiunea din octombrie, cu meciuri contra Somaliei și Ugandei, contând pentru calificările la Cupa Mondială de anul viitor.