Formația Milwaukee Bucks a pus capăt unei serii dezastruoase în liga nord-americană de baschet. Campioana de acum trei ani și-a trecut în cont prima victorie după șase înfrângeri consecutive.

Milwaukee Bucks a debutat cu o victorie în noul sezon din NBA, după care au urmat șase meciuri de coșmar, ultimele două pierdute la diferență de unul sau două puncte. Noaptea trecută, cerbii au întrerupt seria și au învins fără drept de apel gruparea Utah Jazz. A fost 123 la 100 pentru clubul din Wisconsin. Damian Lillard și Giannis Antetokounmpo s-au distrat pe teren, bifând la doi 65 de puncte, 20 de recuperări și nouă pase decisive.

Utah Jazz a căzut pe ultimul loc în Conferința de Vest, în timp ce Milwaukee Bukcs a părăsit ultima poziție și a urcat până pe treapta a douăsprezecea, în spatele celor de la Chicago Bulls. Taurii au pierdut acasă meciul contra celor de la Minnesota Timberwolves cu 119 la 135. Anthony Edwards a înscris 33 dintre punctele învingătorilor.