Formatiile Nistru-Rostimport si FC Grebenik se vor lupta in finala campionatului national la socca in Amoliga. Cele doua formatii au acces in ultimul act al competitiei, dupa ce le-au eliminat din cursa pe FC Balti si Grebenik Tiraspol.

In minutul 24 al meciului cu FC Balti, jucatorii legitimati la formatia Nistru-Rostimport au deblocat tabela de scor, prin Daniel Adam, care a profitat de o gafa in defensiva adversa. Pe final, echipa din Chisinau si-a dublat avantajul, la fel dupa o greseala ridicola comisa de rivali. Dumitru Maga a trimis balonul intre propriile buturi.

Totusi, peste doar un minut, formatia din Balti a scurtat din diferenta prin Maxim Hovanschii, insa aceasta reusita nu a mai contat, gruparea Nistru calificandu-se cu 2 la 1 in finala competitiei. In ultimul act al turneului, echipa din Chisinau se va duela cu jucatorii de la FC Grebenik. Clubul din Tiraspol s-a impus cu 1 la 0 in fata finalistei din sezonul precedent, Geotermal Chisinau. Andrei Petuhov a fost eroul meciului.

Asadar, Nistru-Rostimport si FC Grebenik se vor bate pentru titlul de campioana pe 25 iunie. Tot in aceeasi zi, se va disputa si meciul pentru medaliile de bronz, in care se vor intalni FC Balti si FC Geotermal.