Formatiile Volta si Ecolux s-au oprit in faza optimilor de finala ale Ligii Campionilor la minifotbal. Ambele echipe din Moldova au fost invinse cu 2 la 0 in play-off. De mai mult noroc a avut parte gruparea Mold Progress, care va juca maine in finala mica.
Gruparea Volta s-a intalnit in optimile de finala cu o echipa din Cehia. Vicecampioana Moldovei a gafat grav in defensiva de doua ori, iar adversarii au profitat de acest lucru. Intr-un final, galben-negri au cedat cu 0 la 2.
Adrian APOSTOL, JUCATOR “VOLTA”:“Dupa parerea mea, am dominat meciul cap-coada. Am avut ocazii, dar am scapat doua goluri din unicele doua greseli pe care le-am comis.”
Cu 2 la 0 a fost invinsa si formatia Ecolux. Gruparea moldoveneasca, care s-a clasat pe locul trei in competitia interna, nu a rezistat in fata campioanei din Romania.
Ghenadie ORBU, JUCATOR “ECOLUX”:“A fost foarte dificil. Echipa adversa a paralizat miscarile noastre. Undeva am facut mai multe greseli, nu am fost concentrati si din aceasta cauza am pierdut acest meci.”
Asadar, din cele trei echipe moldovenesti calificate in Liga Campionilor la minifotbal din acest an, poate reveni acasa cu un set de medalii doar formatia Mold Progress.

