Vești îngrijorătoare despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Fostul selecționer al României a suferit un infarct astăzi, când ar fi trebuit să fie externat din spital. Antrenorul de 80 de ani a fost internat duminica trecută, după ce a leșinat în timpul unei ședințe din cantonament. Potrivit medicilor, starea sa este gravă, dar stabilă. Între timp, Federația Românâ de fotbal studiază variantele pentru a numi un nou selecționer.

Mihai STOICHIȚĂ, PREȘEDINTELE COMISIEI TEHNICE A FEDERAȚIEI: „Acum pot să vă spun că este stabil din ce am vorbit la spital, ce vești am primit de acolo. Este o stare stabilă.”

Potrivit Spitalului Universitar de Urgență din București, în această dimineață Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut. Antrenorul se pregătea pentru externare, dar în timpul unui set de analize, medicii au observat un infarct în constituire, care s-a produs ulterior. Manevrele de resuscitare au fost efectuate la timp, iar apoi Lucescu a ajuns în Secția de Cardiologie. Aproape de amiază, presa română a scris despre un al doilea infarct, informații infirmate de reprezentanți ai spitalului.

„ În momentul actual, pacientul este supus tratamentului cardiologic de specialitate, fără a interveni elemente noi de patologie. Pacientul este stabil, conștient și cooperant cu personalul medical.”

Mircea Lucescu a fost supus unei proceduri de angioplastie pentru deblocarea arterelor afectate și, totodată, i-a fost montat încă un stent. Acum câteva zile, unuia dintre cei mai titrați antrenor din istoria fotbalului i-a fost montat și un defibrilator pentru monitorizarea pulsului. Ritmul cardiac scăzut a fost problema, din cauza căreia duminica trecută a ajuns în spital, după ce a leșinat la ședința din cantonamentul naționalei României. Antrenorul s-a simțit rău, din cauza stresului, acutizat după eliminarea din barajul pentru Cupa Mondială contra Turciei. De ieri, Mircea Lucescu nu mai este oficial selecționerul naționalei României. Federația de profil i-a propus să colaboreze în continuare, iar acum îi caută înlocuitorul.

Mihai STOICHIȚĂ, PREȘEDINTELE COMISIEI TEHNICE A FEDERAȚIEI: „Majoritar este Gică Hagi. Și Iordănescu este în urma lui, la preferințele membrilor din Comisia Tehnică.”

Pe lângă legendarul Hagi, care este favorit, din lista candidaților mai fac parte Edi Iordănescu, Mirel Rădoi și fiul lui Mircea Lucescu, Răzvan. Mircea Lucescu va împlini în luna iulie 81 de ani, în 2026 a devenit cel mai vârtnic selecționer din istoria fotbalului, iar la naționala României a avut două mandate.