Christian Atsu, fotbalist ghanez de la clubul turc Hatayspor, a fost gasit mort sub daramaturile cladirii sale din Hatay, in sudul Turciei, a anuntat, sambata, agentul sau citat de agentia privata turca DHA, scrie hotnews.ro

„Corpul neinsufletit al lui Atsu a fost gasit sub daramaturi. I-a fost gasit si telefonul”, a declarat agentul sau Murat Uzunmehmet.

Christian Atsu avea bilet pentru a pleca din Turcia cu cateva ore inainte de seism, dar s-a razgandit dupa ce a marcat golul victoriei intr-un meci din prima liga, transmite News.ro.

Christian Atsu a adus victoria echipei sale in ziua dinaintea cutremurului, in meciul cu formatia Kasimpasa, scor 1-0. Atsu a marcat in minutul 90+7. Christian Atsu avea 31 de ani.

Un cutremur major cu magnitudinea 7,8 a lovit luni, 6 februarie, centrul Turciei si nord-vestul Siriei, provocand zeci de mii de victime.

Multe cladiri s-au prabusit in regiunea acoperita de zapada, fortele de salvare incepand cautarea supravietuitorilor prinsi sub daramaturi. Cutremurul a fost urmat de un alt seism devastator de magnitudine 7,7.