Fotbalistul Oleksander Zinchenko nu lupta in Ucraina alaturi de conationalii sai, fiind impiedicat de familie. Acest lucru, insa, il face sa sufere si mai tare, in special cand vede imagini cu orasele distruse de armata rusa. Fundasul clubului Manchester City a facut dezvaluirile in cadrul unui interviu acordat pentru BBC.
Oleksander ZINCHENKO: “Sunt momente dificile, foarte dificile. Este foarte rau, dar daca nu era fiica si familia mea, cu siguranta eram acolo.”
In interviul pentru fostul mare jucator britanic Gary Lineker, Zinchenko a vorbit despre cum il afecteaza razboiul din Ucraina.
Oleksander ZINCHENKO: “Plang continuu. De mai mult de o saptamana, nu am numarat, dar chiar si cand conduc de la antrenamente sau nu conteaza unde sunt, incep sa plang.”
Cu lacrimi in ochi, fotbalistul a laudat poporul ucrainean, care lupta cu vitejie pentru tara sa.
Oleksander ZINCHENKO: “Imi stiu oamenii, mentalitatea oamenilor din tara mea. Ei prefera sa moara si chiar mor, dar nu se predau.”
Aproape de sfarsitul filmarii, Zinchenko le-a multumit tuturor oamenilor care trimit mesaje si organizeaza actiuni de sustinere dedicate ucrainenilor.
Oleksander ZINCHENKO: “O sa spun doar un singur lucru. Slava Ucrainei! Glorie Ucrainei.”
Oleksander Zinchenko evolueaza la Manchester City, formatie clasata pe primul loc in Premier League. In timpul ultimelor partide, cetatenii au purtat tricouri personalizate in semn de respect pentru coechipierul lor.

