Fotbalistul român, Florinel Coman, a avut nevoie de doar două minute în tricoul grupării Cagliari pentru a înscrie golul de debut în campionatul Italiei. Reușita s-a dovedit a fi victorioasă în duelul cu Parma. În paralel, lidera Napoli a remizat cu Udinese, așa că Inter se poate apropia la un punct.

Publicat:10.02.2025, 20:10

Cagliari a primit acasă replica jucătorilor de la Parma, iar după o primă repriză fără goluri, a preluat conducerea după un autogol al gazdelor. În minutul 69, pe teren a intrat Florinel Coman, iar în mai puțin de două minute a înscris cu un șut spectaculos ca din tun.

Coman joacă sub formă de împrumut până la sfârșitul sezonului de la clubul Al-Gharafa din Qatar. Românul a debutat ieri în Serie A, echipa sa câștigând cu 2 la 1. Cagliari ocupă locul 13 în Italia. Lideră rămâne Napoli, care s-a împiedicat de Udinese. S-a încheiat 1 la 1, după ce McTominay a punctat pentru Napoli, iar Ekkelenkamp a egalat.

Napoli are un avans de patru puncte față de a doua clasată, Inter Milano, dar campioana poate micșora diferența, dacă o va bate pe Fiorentina în această seară. Pentru clubul viola miza este revenirea pe locul 4, ocupat acum de Lazio Roma, care a spulberat-o ieri pe ultima clasată, Monza, cu 5 la 1.