Franța este într-o formă extraordinară cu mai puțin de două luni și jumătate înaintea Campionatului Mondial de fotbal. După ce în urmă cu 4 zile a învins Brazilia, reprezentanta cocoșului galic a câștigat aseară și amicalul împotriva Columbiei, cu o nouă formulă de titulari. 

Scorul a fost deschis în minutul 29. Unul dintre cei mai buni tineri jucători ai lumii, Desire Doue, s-a trezit cu mingea în fața sa la limita careului și a înscris cu noroc, balonul fiind deviat de fundașul Munoz. 10 minute mai târziu, Marcus Thuram a dublat avantajul, după centrarea perfectă a lui Akliouche. Franța a intrat la vestiare cu un avantaj de două goluri la pauză și a început în forță și repriza a doua. În minutul 56, linia ofensivă a cocoșilor galici a dezvoltat un atac superb în viteză. Același Thuram s-a aflat în rol de asistent, iar Doue și-a completat dubla. Astfel, fotbalistul de la PSG a marcat primele sale goluri la națională, chiar dacă acestea au fost într-un amical.

Francezii au mai redus din turații, iar cu un sfert de oră până la final, Campaz a înscris golul de onoare al Columbiei. Pentru Franța a fost al doilea test din această pauză internațională, după victoria cu Brazilia. Didier Deschamps a folosit două echipe diferite pentru aceste partide amicale, demonstrând că are un lot fantastic care poate avea pretenții la câștigarea Cupei Mondiale. 

Campioana din 2018 și finalista din 2022 va face parte din „grupa morții”, alături de Norvegia, Senegal și o câștigătoare de baraj. O altă națională cu șanse mari la Mondial, Portugalia, s-a duelat cu una dintre gazdele turneului din vară, Mexic. Pe legendarul Azteca, gazdele au rezistat, iar meciul de pregătire s-a încheiat la egalitate, fără goluri marcate.