Tot în Liga Europei, fundașul român Radu Drăgușin a avut o seară de coșmar. Jucătorul celor de la Tottenham Hotspur a fost eliminat în debutul partidei contra celor de la Qarabag. Chiar și așa, londonezii au învins categoric.

Radu Drăgușin își va dori să uite cât mai repde debutul în cupele europene la Tottenham. Românul a primit cartonașul roșu în minutul 7 al meciului de acasă cu azerii de la Qarabag. Coechiperii săi au avut o evoluție bună și în inferioritate numerică. Solanke a marcat în minutul 12, Sarr a dublat avantajul în debutul actului secund, după care azerii au ratat un penalty. În minutul 68, Dominik Solanke și-a completat dubla și a stabilit rezultatul final de 3 la 0.

În paralel, Viktoria Plzen și Braga au reușit răsturnări de situație spectaculoase. Braga era condusă cu 1 la 0 de Maccabi Tel Aviv, dar Bruma a punctat de două ori în minutele 88 și 90+5, lusitanii câștigând partida în extremis. Iar Viktoria Plzen a reușit o performanță similară pe terenul celor de la Eintracht Frankfurt, care câștiga cu 3 la 1. În minutul 86 Adu a punctat din pasa lui Jamelka, care a adus remiza cehilor în prelungiri.

În meciul cap de afiș al serii, AS Roma s-a despărțit la egalitate de Athletic Bilbao, ambele formații marcând câte o dată. Olimpique Lyon s-a impus cu 2 la 0 în fața celor de la Olympiacos, iar Rangers a triumfat cu același scor în Suedia, unde s-a duelat cu Malmo.

Rangers și Lyon se vor confrunta în meci direct săptămâna viitoare, când este programată a doua etapă a Ligii Europei.