Noul sezon din prima ligă a Bulgariei a început cu o gafă uluitoare în meciul spectaculos dintre Spartak Varna și CSKA Sofia, încheiat la egalitate, 2 la 2. Gazdele au deschis scorul cu un gol marcat de la jumătatea terenului, la care portarul oaspeților s-a încurcat în pași și nu a mai putut interveni.

Doar 13 minute au trecut de la fluierul de start, când fundașul belarus Egor Parkhomenko a greșit o pasă la mijlocul terenului. Georg Stojanovski a interceptat mingea, a observat că portarul Petar Marinov era mult ieșit din poartă și a șutat imediat de la aproximativ 50 de metri. Goalkeeperul oaspeților a încercat să se retragă în grabă, însă s-a încurcat în pași și nu a mai reușit să respingă balonul, care s-a oprit în plasă, spre bucuria tribunelor din Varna. 

Spartak și-a continuat recitalul înainte de pauză. În minutul 44, fundașul Joey Tshitoku a majorat avantajul la 2 la 0, iar gazdele păreau că au meciul sub control. CSKA Sofia a revenit însă excelent în partea secundă, când Mamadou Diallo a redus din diferență - din penalty, iar brazilianul Frederic a restabilit egalitatea în minutul 77.

Finalul a fost incendiar. Martines a înscris pentru 3 la 2 în minutul 84, însă arbitrul a anulat reușita după intervenția sistemului VAR, care a semnalat o poziție de ofsaid. Astfel, partida s-a încheiat la egalitate, 2 la 2. Pentru CSKA Sofia, atenția se mută acum spre cupele europene. Formația din capitala Bulgariei va evolua în turul doi preliminar Din Liga Conferinței, unde va întâlni echipa slovacă Spartak Trnava, în încercarea de a ajunge în faza principală a competiției. CSKA Sofia a încheiat sezonul tecut pe locul 2, în spatele campioanei Levski.