Georgia a obținut primul punct din istoria naționalei la un campionat european, după remiza cu Cehia. Echipele au înscris câte un gol, despărțindu-se la egalitate în grupa F.

După ce au pierdut în prima etapă a grupelor, Georgia și Cehia au început duelul de la Hamburg cu gândul la 3 puncte. Echipele au dictat un ritm nebun, jucându-se pe contre. Cehii au avut câteva ratări uriașe în debut, iar la mijlocul primei reprize au înscris prin Adam Hlozek. Arbitrii din camera VAR au verificat reușita și nu au validat-o din cauza unui henț. Georgia a revenit greu în joc și a creat o șansă periculoasă abia în prelungiri. Kashia a șutat slab când rămăsese singurul cu portarul, dar norocul georgienilor a fost că arbitrii au văzut un joc cu mâna al cehilor în propriul careu. S-a dictat penalty, iar Mikautadze a înscris de la punctul cu var.

Cehia ar fi putut egala imediat, dar Giorgi Mamardashvili a apărat șutul lui Patrick Schick, iar Georgia a plecat la pauză în avantaj. Elevii lui Willy Sagnol au început tare actul secund. Mekvabishvili a irosit un contraatac promițător în minutul 57, iar la următoarea fază cehii au obținut un corner, încheiat cu golul norocos al lui Schick.

Reușita a consemnat un moment de cotitură, georgienii jucând tot mai prost. Ocaziile veneau una după alta la poarta lor, dar Mamardashvili își tot salva echipa, devenind marele erou al întâlnirii. Cehii au mizat pe centrări, ținând mingea departe de careul lor. Georgia a avut o evoluție slabă în actul secund, dar la ultima fază, Lobjanidze ar fi adus victoria, dacă nu rata incredibil. S-a încheiat 1 la 1, iar calculele complete în această grupă se vor putea face abia după fluierul final al disputei dintre Portugalia și Turcia, care înaintea partidei directe aveau câte trei puncte. Cert este că debutanta la un EURO, Georgia, dar și Cehia înregistrează un punct fiecare după două meciuri, șansele la calificarea în optimi fiind reduse.