Gheorghe Hagi, Cristiano Ronaldo, Neymar Junior, Carlos Tevez și soțul moldovencei, Doina Țurcanu, Stefan de Vrij. Toți sunt fotbaliști cu renume mondial, dar mai au în comun un lucru – astăzi își sărbătoresc ziua de naștere. Mesajele de felicitare au curs pe rețelele de socializare.

Clubul Galatasaray, unde a jucat cele mai multe partide, Farul Constanța, dar și naționala României au făcut postări, în care l-au felicitat pe Gheorghe Hagi. „Regele”, cum este supranumit, împlinește astăzi 61 de ani. Unul dintre cei mai mari fotbaliști români din toate timpurile este cu exact 20 de ani mai mare decât unul dintre cei mai buni jucători din toată istoria fotbalului, Cristiano Ronaldo. Viitoarea soție a portughezului a postat o imagine cu mâncarea pregătită de ziua starului, iar pe rețele fanii, la fel ca și fostele sale echipe: Sporting, Juventus și Manchester United i-au urat „La mulți ani!”.

Însă, deținătorul a cinci Baloane de Aur nu a fost felicitat de Real Madrid, unde și-a scris numele în istoria fotbalului, iar echipa sa actuală, FC Al-Nassr, a lăsat un mesaj atașat unei poze pe Instagram. Portughezul a boicotat ultimul meci, dar a revenit la antrenamente, nemulțumirea sa fiind legată de modul în care Fondul de Investiții din Arabia Saudită gestionează campionatul. În opinia lui Ronaldo, Al-Hilal este favorizată, iar presa scrie că lusitanul de 41 de ani este gata să își schimbe formația. Cristiano ar fi putut să dea o petrecere comună cu Neymar Junior, un alt jucător cu renume planetar. Brazilianul împlinește pe 5 februrie 34 de ani, dar nu a anunțat încă vreo petrecere, cum îi stă în fire. Neymar a fost felicitat de account-ul Ligii Campionilor, PSG și Barcelona, unde a jucat în trecut, dar și Santos, gruparea la care a început fotbalul și este legitimat acum.

Tot 34 de ani împlinește astăzi și fundașul de la Inter Milano cu două titluri de campion al Italiei, Stefan De Vrij. Olandezul este căsătorit cu moldoveanca Doina Țurcanu. Un alt olandez cu renume omagiat este Giovanni van Bronckhorst, care și-a încheiat cariera. Retrași din activitate, dar cu aniversările azi, sunt și suedezul Jesper Blomqvist sau argentinienii  Rodrigo Palacio și Carlos Tevez. Fostul mare atacant de la Manchester United și Manchester City, Carlos Tevez, a avut parte de multe felicitări pe internet.

Lista fotbaliștilor, care sunt omagiați astăzi, ar putea continua cu Eric Bicfalvi, Adnan Januzaj, Vedran Corluka și mulți alții. Așadar, de aici poate apărea ipoteza că cei născuți pe 5 februarie au fotbalul în sânge și au toate șansele să devină staruri.