Portarul Olimpiei Balti a facut aseara inca o gafa monumentala. In urma acestei greseli baltenii au pierdut cu 0 la 1 partida amicala cu Rapid Ghidighici.
Serghei Pascenco a intrat in istoria fotbalului moldovenesc acum 2 luni, cand a primit un gol stupid de la Sheriff Tiraspol, imediat ce parase un penalty. Portarul gruparii baltene a facut inca o gafa mare in partida amicala de aseara cu Rapid Ghidighici. Pascenco a avut o interventie nereusita la sutul lui Andrei Bugneac de la distanta. Dupa meci antrenorii ambelor formatii au declarat ca pentru ei nu a contat rezultatul, ci jocul.
La Olimpia se afla in probe fostul jucator al echipei Nistru Otaci, romanul Catalin Lichioiu. Alaturi de el staff-ul tehnic al baltenilor testeaza 2 atacanti din Rusia si Bulgaria. De partea cealalta, Alexandru Maximov va semna in zilele urmatoare cu Rapid. In sezonul trecut Maximov si Jymmy Franca au devenit golgheterii Diviziei Nationale cu cate 13 goluri marcate. Rapidistii vor sustine duminica urmatorul meci amical in compania gruparii FC Costuleni. Baltenii, la randul lor, vor intalni luni formatia FC Ursidos.


