Gruparea FC Sfantul Gheorghe va fi gazda nominala a finalei Cupei Moldovei. Pe 21 mai, fotbalistii porecliti “sfintii” se vor duela in ultimul act al competitiei cu FC Sheriff Tiraspol, la fel ca si in finala de anul trecut.

Tot astazi, trofeul transmisibil al turneului a revenit la Casa Fotbalului din Chisinau. In schimb, FC Sfantul Gheorghe a primit o replica a cupei, care va ramane in palmaresul echipei. Acum un an, “sfintii” s-au impus la seria loviturilor de departajare in finala disputata contra celor de la Sheriff Tiraspol. Atunci, Sfantul Gheorghe si-au trecut la activ primul trofeu din istoria clubului.