Guvernul va aloca 33 de milioane de lei pentru a premia 12 sportivi cu performanțe la Jocurile Olimpice și Paralimpice din vara acestui an. De asemenea, remunerarea cu premii bănești vor beneficia și antrenorii, medicii, asistenții. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de cabinetul de miniștri. 

Astfel, Anastasia Nichita și Ion Basoc, care au obținut medalii de argint la lupte femenine și para judo, vor fi remunerați cu 2,6 milioane de lei, iar Denis Vieru, Adil Osmanov, Serghei Tarnovschi și Oleg Crețul vor primi două milioane de lei.  

Deținătorul locului patru la haltere, Marin Robu, va primi din partea guvernului 600 de mii de lei, în timp ce Daniela Cociu, Maria Olărașu, Larisa Marinenkova și Valentin Petic, poziționați pe locul șapte vor primi câte 300 mii de lei.

Totodată, Gheorghe Spînu, care a ocupat locul opt la proba de para atletism, va primi un premiu  de 200 de mii de lei.

Jocurile Olimpice de vară s-au desfășurat, în perioada 26 iulie – 11 august, la Paris, iar ediția Jocurilor Paralimpice a avut loc între 28 august și 9 septembrie. În acest an, Republica Moldova a obținut șase medalii.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.