Iar pe tabloul feminin al competitiei, lidera mondiala si campioana ultimelor doua editii, Iga Swiatek, s-a retras in sferturi. Poloneza s-a accidentat cu doar zece zile inaintea turneului de Mare Slem de la Roland Garros.
Iga Swiatek a intalnit-o in sferturi pe finalista de la Australian Open, Elena Rybakina. Poloneza a castigat primul set cu 6 la 2 si ar fi putut incheia partida in actul secund, dar a pierdut la tie-break. Atunci cand scorul era 2 la 2 in decisiv, Iga Swiatek a cerut intreruperea meciului si a abandonat, din cauza unui disconfort la coapsa.
In aceste conditii, Swiatek nu va putea sa isi adjudece al treilea titlu consecutiv la Masters-ul din Roma si nu este clar daca va fi apta de joc la Roland Garros, unde, la fel, este campioana in exercitiu. Iar Elena Rybakina, care este singura tenismena din top 10 ramasa in concurs, va juca in semifinale impotriva Jelenei Ostapenko.
Jucatoarea din Letonia a eliminat-o ieri pe iberica Paula Badosa. In cealalta semifinala a turneului WTA 1000 se vor intalni ucraineanca Anhelina Kalinina si rusoaica Veronika Kudermetova. Campioana de la Roma se va alege cu trofeul si circa 1,1 milioane de euro.

