A revenit pe gheață și a demonstrat din nou de ce este considerat unul dintre cei mai spectaculoși patinatori ai lumii. Americanul Ilia Malinin a cucerit pentru a patra oară Grand Prix-ul din America. Supranumit „Zeul cvadruplelor”, sportivul de 21 de ani și-a confirmat supremația, fiind neînvins la Grand Prix-urile de patinaj, din 2023.

Reîntors în competiții după câteva luni de pauză, Ilia Malinin a început competiția în forță și a preluat conducerea încă după programul scurt. Americanul a avut un avans de peste cinci puncte față de următorul clasat și și-a creat o poziție excelentă înaintea programului liber. Acolo, campionul american a ales o abordare diferită de cea cu care și-a obișnuit admiratorii. A renunțat la o parte dintre elementele tehnice extrem de dificile și a încercat să pună mai mult accent pe muzicalitate, interpretare și conexiunea cu publicul. A executat patru sărituri cvadruple, dintre care două au fost contabilizate fără greșeală.

Programul liber i-a adus lui Malinin 187,57 de puncte, rezultat care i-a adus victoria. Acesta este al patrulea trofeu Skate America din cariera lui Malinin. Mai mult, americanul își continuă seria impresionantă de victorii în etapele de Grand Prix, unde nu a mai pierdut din 2023. Skate America este a patra dintre cele șase etape ale circuitului Grand Prix de patinaj artistic din acest sezon. Patinatorii acumulează puncte în cel mult două etape, iar cei mai buni șase din fiecare disciplină se califică în Finala Grand Prix, programată între 10 și 13 decembrie, în China. La doar 21 de ani, Ilia Malinin este deja triplu campion mondial și unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai noii generații de patinatori.