Un stadion din regiunea Cernigov a fost distrus de bombardamentele armatei ruse. Imagini cu pagubele aduse de razboi au fost postate pe internet.
Din imagini se observa ca tribunele arenei Iuri Gagarin s-au transformat in niste ruine. Vestiarele, dar si gazonul au fost distruse. Stadionul Iuri Gagarin a fost reconstruit in 2008 si avea o capacitate de circa 12 000 de spectatori. Terenul gazduia meciurile de acasa ale formatiei FC Desna. Echipa din Cernigov ocupa locul sapte in campionatul ucrainean, inainte ca toate meciurile sa fie suspendate.
Anterior, suporterii si reprezentantii echipei Metalurg Zaporojie au adus mai multe camioane pe stadionul Slavutych, pentru a proteja arena in cazul unui atac al rusilor.
Competitiile fotbalistice din Ucraina au fost intrerupte, ir jucatorii straini s-au grabit sa paraseasca tara ca urmare a izbucnirii razboiului.

