Inainte de batalia din play-off-ul Ligii Europei, lotul clubului FC Sheriff se schimba radical. Alti doi jucatori de baza, cotati fiecare la cate un milion de euro, au parasit echipa din Tiraspol.
Fernando Constanza si Dimitrios Kolovos, care au fost de neinlocuit in meciurile din Liga Campionilor, nu au dorit sa-si continue evolutia la FC Sheriff. Brazilianul a fost transferat la formatia “Krylya Sovetov” din Federatia Rusa, in timp ce grecul a semnat un contract provizoriu cu gruparea “Kocaelispor” din Turcia.
Recent, “viespile” au ramas fara alti trei jucatori de baza. Este vorba de Cristiano da Silva, Frank Castaneda si Danilo Arboleda. In suma, cei cinci fotbalisti sunt cotati la circa sapte milioane de euro pe piata de transferuri. Gruparea din Tiraspol i-a inlocuit pe acestia cu sapte jucatori noi, care au fost semnati in ultimele patru saptamani. In total, fotbalistii noi-veniti sunt estimati la putin peste doua milioane si jumatate de euro.
In prezent, lotul clubului FC Sheriff este cotat la 20,25 de milioane de euro. Suma era cu cinci milioane mai mare la sfarsitul
anului trecut, inainte ca liderii echipei sa paraseasca formatia din Tiraspol.

