Incendiu in tribune la meciul Supercupei din Chile. Fanii clubului Colo-Colo au dat foc uneia dintre peluze, dupa mai multe ciocniri violente cu politistii, asa ca partida a fost suspendata.
Un fum negru dens putea fi vazut deasupra Stadionului National Julio Martinez Pradanos din Santiago. O parte din zona tribunelor unde erau fanii celor de la Colo-Colo a fost cuprinsa de flacari. Grupul de suporteri a incendiat scaunele, in urma altercatiilor cu politistii.
Fortele de ordine au scos un banner ce avea afisate mesaje cu tenta politica si i-au oprit pe fanii care au incercat sa invadeze terenul.
Incidentele au dus la suspendarea partidei din Supercupa. In acel moment, Colo-Colo castiga cu 2 la 0 duelul cu Huachipato. Unul dintre goluri fusese marcat de Arturo Vidal, mijlocasul proaspat transferat.
Vidal a disputat primul meci pentru clubul unde si-a inceput cariera, dupa mai bine de 16 ani si jumatate de cand a parasit echipa. Fotbalistul, trecut pe la Juventus, Barcelona si Bayern, a fost aclamat de fani, la fel cum s-a intamplat acum doua saptamani, cand a fost prezentat. Atunci, starul de 36 de ani a venit la stadion cu elicopterul, a imbracat costumul unui cavaler si a urcat pe cal.
Vidal a criticat comportamentul fanilor si a cerut masuri de securitate mai dure, dupa incidentele din Supercupa. Federatia de profil din Chile nu a venit cu o decizie privind meciul, asa ca nu este clar cand si in ce conditii va fi reluata partida.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

