Înfrângere cu gust amar pentru naționalele de pe ambele maluri ale Prutului. România a fost învinsă de Bosnia și Herțegovina în deplasare, într-un duel marcat de huiduieli și scandări xenofobe la adresa românilor. Elevii lui Mircea Lucescu nu mai au șanse matematice la primele două locuri în grupa preliminară a Campionatului Mondial, dar încă pot ajunge la turneul final prin intermediul barajului continental, fiind câștigătoare a grupei în Liga Națiunilor, la fel ca Moldova. Doar că România a primit ultimul bilet de baraj, iar Moldova a rămas fără speranțe la Mondial.

România a avut parte de o primire ostilă la Zenica. Bosniecii i-au huiduit imnul și au avut scandări xenofobe, partida desfășurându-se în condiții de maxim risc din punct de vedere al securității. Românii erau obligați să ia puncte și au început curajos. După ocazia lui Mihăilă, a venit faza superbă creată de Chipciu și același Mihăilă, care i-a centrat lui Daniel Bîrligea, iar acesta a trimis mingea elegant peste portar. Dennis Man a putut să facă 2 la 0 până la pauză, dar după prima repriză, România avea avantaj de un gol. A urmat un act secund de coșmar pentru elevii lui Lucescu. Veteranul bosniecilor, Edin Dzeko, a egalat, după ce a făcut ce a vrut printre fundașii români. În minutul 67, atacantul Denis Drăguș, care tocmai intrase de pe banca de rezerve, a primit cartonașul roșu direct, după un fault dur ca la taekwondo.  

Bosnia a forțat, iar Esmir Bajraktarevic a înscris o bijuterie de gol în minutul 80.

În prelungiri, Haris Tabakovic a stabilit scorul final de 3 la 1. România a capitulat în Bosnia, cât fanii gazdelor au fost în delir. Naționala de peste Prut s-a plâns de calitatea terenului, dar în primul rând de atitudinea gazdelor, federația urmând să atenționeze FIFA. Suporterii români au fost bătuți de jandarmi, după ce au strigat „Serbia”, drept răspuns la huiduieli și scandări xenofobe.

Așadar, România a rămas pe locul 3 în grupă, având cu șase puncte mai puține decât Bosnia și opt decât Austria. În ultima etapă, Austria va juca acasă cu Bosnia, care, în cazul unei victorii, își va asigura calificarea la Campionatul Mondial, iar în caz contrar va merge la baraj. Și România prinde loc de baraj, doar că prin intermediul Ligii Națiunilor, unde a fost câștigătoare de grupă. Naționala de peste Prut va fi în ultima urnă valorică la baraj și va avea parte de adversari de clasă: Italia, Turcia, Ucraina sau Țara Galilor, după clasamentul la zi. Dacă România ar fi învins Bosnia și ar fi încheiat pe a doua treaptă în preliminarii, locul de baraj prin Liga Națiunilor ar fi revenit reprezentativei Moldovei, dar nu a fost să fie pentru echipa noastră.