Cu flori, muzică de fanfară, urale și o mulțime de aplauze. Așa au fost întâmpinați aseară pe aeroportul Chișinău, judocanii, care au revenit de la Jocurile Olimpice din Paris cu un rezultat istoric – două medalii de bronz. Chiar dacă zborul din Franța a fost amânat cu câteva ore, iar sportivii au ajuns aproape de miezul nopții, o mare de oameni i-a întâmpinat ca niște eroi.
Denis VIERU, JUDOCAN: „Aurul sper să urmeze, dar mai mult sper că îi voi motiva și mai mult pe colegii mei și tânăra generație să tindă să devină ceea ce își doresc. ”
Valeriu DUMINICĂ, ANTRENORUL LOTULUI DE JUDO: „Ne-au întâlnit ca niciodată, chiar și în avion am fost întâmpinați foarte frumos, chiar și în aeroportul din Paris. Sunt niște clipe care nu vreau să se termine.”
Judocanii și antrenorii au fost luați cu asalt de prieteni, familie, colegi și simpli admiratori, unii așteptându-i și câteva ore la aeroport. Felicitările nu au contenit, iar pe fața tuturor putea fi citită mândria.
Valeriu DUMINICĂ, ANTRENORUL LOTULUI NAȚIONAL DE JUDO: „ - Puteți spune că elevii și-au depășit profesorul?
– Da, m-au depășit și sunt foarte mândru de asta.”
Andrei GOLBAN, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI DE JUDO: „Am strigat cât am avut voce, ne-am bucurat că am făcut minuni. Am impresia că încă dorm și îmi e frică să nu mă trezesc și să schimbe lucrurile.”
Dorin GOȚONOAGĂ, ANTRENOR SECUND AL LOTULUI DE JUDO: „Ne-am așteptat, pentru că este o muncă colosală în spate și toți trei au meritat să urce pe podium. ”
Denis Vieru și Adil Osmanov au devenit la Paris primii moldoveni din istorie, care au urcat pe podium la o ediție a Jocurilor Olimpice. Ambii s-au ales cu câte o medalie de bronz.
Din lotul de judo a făcut parte și Mihail Latîșev, care a participat la prima sa Olimpiadă și a fost eliminat dramatic în runda de debut.
Mihail LATÎȘEV, JUDOCAN: „În acel moment am simțit că este un eșec total, dar oamenii apropiați m-au corectat. Mi-au spus că nu a fost un eșec, dar o experiență prețioasă și reieșind din asta, pot face unele concluzii și să merg mai departe. ”
După un efort colosal depus în ultima perioadă, urmează binemeritata vacanță.
Adil OSMANOV, JUDOCAN: „În următoarea jumătate de an mă voi recupera, mă voi odihni. Voi pleca în Azerbaidjan, dar și într-o țară nordică, pentru că vara am stat în căldură anomală. ”
Pentru medaliile de bronz obținute, Adil Osmanov și Denis Vieru vor încasa câte 2 milioane de lei din partea autorităților.
Denis VIERU, JUDOCAN: „Am avut o tradiție și încă o am legată de donații. Sunt mândru și împlinit că o fac.”
În baza hotărârii Guvernului, cu premii se vor mai alege antrenorii și membrii personalului medical, care s-au ocupat de pregătirea sportivilor medaliați.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

