Inter Milano se indreapta cu pasi grabiti spre titlu in Italia. Echipa antrenata de Simone Inzaghi a ajuns la 18 meciuri la rand fara esec in Serie A, dupa ce aseara a spulberat ultima clasata.

Inter Milano si-a pus drept scop sa rezolve repede soarta bataliei cu Salernitana si a luat cu asalt poarta adversa. Carlos Augusto a fost unul dintre eroii debutului partidei, oferind doua pase decisive, in minutele 17 si 19, pentru Marcus Thuram si Lautaro Martinez.    

Capitanul Martinez conduce detasat in clasamentul golgheterilor din Serie A, avand 20 de goluri, cu opt mai multe decat Vlahovic. Pana la pauza a inscris si Denzel Dumfries, iar in repriza secunda Inter a redus din turatii. Marko Arnautovic a avut un gol anulat in minutul 80, dar si-a trecut numele pe lista marcatorilor pana la sfarsit de meci.

Inter s-a impus cu 4 la 0, castigand toate meciurile jucate in acest an. Nerazzurii au un avantaj de 10 puncte fata de Juventus, dupa 24 de etape disputate in campionat. De partea cealalta, Salernitana a ramas pe ultima pozitie. Pentru Inter urmeaza marti duelul de acasa cu Atletico Madrid din prima mansa a optimilor Ligii Campionilor.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.