Cluburile din Seria A sunt în plină pregătire pentru noul sezon. Campioana Italiei, Inter Milano, a întors fabulos scorul în amicalul cu o echipă germană, marcând de două ori în prelungiri.
Antrenorul român, Cristian Chivu, a mizat pe un amestec de jucători tineri și titulari în primul 11 al meciului amical cu Karlsruher. Nemții, care au ocupat locul 10 în liga a doua germană în sezonul precedent, au dat lovitura în minutul 56 și au jucat îndrăzneț contra campioanei Italiei. Inter s-a chinuit să găsească drumul spre gol și doar francezul Andy Diuf a găsit cheia la lacătul porții adverse. Mijlocașul nerrazurilor a marcat de două ori în prelungiri, cu șuturi de excepție.
Dacă Inter a smuls victoria, atunci AS Roma a fost cât pe ce să se facă de râs în partida cu formația Cannes din a treia ligă franceză. Paulo Dybala și Donyell Malen au marcat pentru lupi în prima repriză, când italienii au rămas în inferioritate numerică. Dybala și-a completat dubla în minutul 55, după care au urmat multe schimbări.
Cannes a revenit spectaculos și a egalat, marcând golul de 3 la 3 în minutul 7 al prelungirilor. Alte rivale din Italia au avut meciuri mult mai simple. Atalanta a trecut de Arezzo, Napoli a învins cu 2 la 0 o echipă italiană din liga secundă, iar Lazio a spulberat cu 6 la 0 Flaminia, club din Serie D.
Noua ediție a campionatului italian de fotbal va începe pe 22 august, campioana Inter Milano urmând să dea piept cu Monza pe teren propriu.

