Inter Milano a mai făcut un pas în drumul spre titlul din Italia. Echipa pregătită de Cristian Chivu a zdrobit-o pe AS Roma cu 5 la 2 și conduce în clasament, având un avantaj de 9 puncte față de locul 2, ocupat de AC Milan.
Revenirea căpitanului Lautaro Martinez după accidentare s-a făcut simțită din plin. Argentinianul a deblocat tabela de scor pe Giuseppe Meazza în primul minut, după ce colegul său din atac, Marcus Thuram i-a pasat în preajma careului mic. Inter a fost la cârma partidei, însă nu a mai controlat sfârșitul primei reprize. AS Roma a forțat și a egalat prin Mancini, dar la pauză tot gazdele au fost în avantaj. Mijlocașul turc Hakan Calhanoglu a șutat ca din tun de la circa 30 de metri, semnând un gol de poveste.
Calhanoglu, Thuram și Martinez au fost de neoprit, iar până în minutul 55 au mai creat două goluri. Thuram a oferit un nou assist lui Lautaro Martinez, după care francezul și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor din centrarea lui Calhanoglu. Nicolo Barella a mărit proporțiile scorului, iar Lorenzo Pellegrini a mai spălat din rușinea Romei în minutul 70.
Inter Milano a revenit cu dreptul după pauza cauzată de meciurile echipelor naționale și s-a impus cu 5 la 2. Până la această întrerupere, formația lui Cristian Chivu nu câștigase trei etape la rând. Însă nici rivalele nu o duc mai bine, așa că nerazzurrii sunt lideri în Serie A, cu nouă puncte peste AC Milan, care va juca în această seară cu a treia clasată, Napoli. Inter Milano se poate visa campioană, deoarece mai are șapte meciuri, dintre care cele mai dificile vor fi cu Lazio, Como și Bologna, echipe din top 10. Bologna a învins-o aseară pe Cremonese cu 2 la 1.
Joao Mario și Jonathan Rowe au marcat până în minutul 16, iar aceste goluri au fost suficiente pentru a aduce trei puncte Bologniei. Echipa din nordul Italiei a urcat pe locul 8 în clasament.

