Finalista Champions League din sezonul precedent, Inter Milano, a inceput doar cu o remiza noua editie. Clubul italian a egalat abia pe sfarsitul intalnirii cu Real Sociedad. In celalalt meci al grupei, Salzburg a reusit surpriza, castigand batalia cu Benfica.

Inter a jucat in Spania din postura de favorita, dar nu si-a confirmat statutul in debutul intalnirii. Real Sociedad a inceput partida fulgerator, lovind bara in minutul 3. Peste cateva secunde, Brais Mendez a profitat de o eroare in defensiva adversa si a marcat pentru iberici. Sociedad a putut sa-si mareasca avantajul, dar portarul Sommer a fost la inaltime. Inter a egalat aproape de sfarsitul meciului, dupa ce Lautaro Martinez a inscris din pasa lui Davide Fratessi. Meciul s-a incheiat cu scorul de 1 la 1.

Sociedad si Inter au acumulat cate un punct in urma duelului si ocupa pozitiile 2 si 3 in grupa D. Total neasteptat, pe primul loc se situeaza gruparea Salzburg, care a trecut cu 2 la 0 de Benfica Lisabona. Dupa eliminarea din minutul 13 a lui Antonio Silva, Simic a punctat de la 11 metri, iar Oscar Gloukh a dublat avantajul in repriza a doua.     

Peste doua saptamani, Salzburg urmeaza sa evolueze acasa impotriva formatiei Real Sociedad, in timp ce Benfica va juca in deplasare cu Inter Milano.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.