Favoritul gazdelor este primul finalist de la Turneul Campionilor. Italianul Jannik Sinner s-a calificat in ultimul act, dupa un meci intens castigat in 3 seturi in fata rusului Daniil Medvedev.

Italianul Jannik Sinner si rusul Daniil Medvedev se cunosteau foarte bine inainte de duelul din semifinale disputat la complexul Pala Alpitour din Torino. Cei doi au mai jucat  pana acum de 9 ori in meciuri directe. Astfel fiecare a incercat sa-si impuna ritmul de joc in primul rand cu ajutorul serviciului. In primul set un singur break a facut diferenta, iar Sinner s-a impus cu 6 la 3. A doua mansa a fost insa mai echilibrata, iar setul a fost decis in tie-break, unde mai puternic a fost deja Medvedev. In decisiv publicul italian a iesit din nou la rampa cu o sustinere frenetica, iar rusul si-a pierdut calmul.
A facut dubla greseala la minge de break, a fost certat de sotie, iar apoi a urmat o rafuiala cu publicul gazda, care l-au huiduit si l-au fluierat.

De partea cealalta Sinner s-a hranit din fiecare incurajare frenetica a fanilor si a dominat total. Setul s-a incheiat cu 6 la 1 in favoarea italianului, la capatul unui meci care a durat doua ore si 27 de minute.

Jannik Sinner se califica in marea finala si este la o singura victorie distanta de a castiga cel mai mare premiu din istoria tenisului. Cu victorii pe linie pana acum la Turneul Campionilor, italianul poate pleca acasa cu un cec in valoare 4 milioane 800 de mii de dolari, daca va castiga competitia.
In aceasta seara de la ora 22, in cealalta semifinala se vor intalni ultimii doi lideri mondial Novak Djokovic si Carlos Alcaraz.