Jannik Sinner rescrie istoria tenisului italian. Jucatorul de 22 de ani a castigat turneul de la Beijing, triumfand in fata lui Daniil Medvedev in ultimul act. Sinner va urca cateva pozitii in topul mondial, urmand sa egaleze un record vechi de aproape 50 de ani.

Jannik Sinner si-a adjudecat al treilea titlu in 2023, dupa Masters-ul din Canada si turneul de la Montpellier. Italianul a avut o saptamana de vis la Beijing. Mai intai, l-a invins in semifinale pe Carlos Alcaraz, iar in ultimul act a trecut de Daniil Medvedev, al doilea favorit al turneului.

A fost un meci pe cinste, echilibrat si a durat doua ore. Sinner a castigat in minim de seturi, care s-au derulat conform aceluiasi scenariu. Tenismenii nu au reusit niciun break, jucand punct in punct. Elevul lui Darren Cahill a facut diferenta, de fiecare data, la tie-break, unde s-a impus cu acelasi scor, 7 la 2.

Este prima victorie obtinuta de Jannik Sinner in fata lui Daniil Medvedev, dupa sase infrangeri consecutive.

Jannik SINNER, TENISMEN:„Daniil, iti multumesc ca m-ai lasat sa castig cel putin un meci. Am avut cateva batalii foarte echilibrate, chiar si in acest an. E vorba si de noroc, dar iti multumesc ca m-ai facut un jucator mai bun.”

Sinner a castigat noua titluri in cariera sa, iar odata cu victoria de la Beijing si-a asigurat un premiu in valoare de circa 640 de mii de euro. Totodata, tanara speranta din lumea tenisului va urca in clasamentul mondial pana pe locul 4. Doar un italian s-a mai aflat atat de sus in top-ul mondial. Este vorba de Adriano Panatta care a ocupat treapta a patra ATP acum 47 de ani.  

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.