Biatlonista italiană Rebecca Passler s-a alăturat echipei sale la Jocurile Olimpice de iarnă luni, după ce a câștigat o contestație împotriva suspendării primite înaintea competițiilor, pentru o presupusă încălcare a regulamentului antidoping, transmite știrileprotv.ro.

Passler a început antrenamentele luni după-amiază, sub soarele strălucitor, la Arena de Biatlon Antholz-Anterselva, trăgând serii de câte cinci focuri pe poligon, în timp ce antrenorii săi urmăreau atent. Ștafeta feminină este programată miercuri, iar fiindcă a ratat competițiile anterioare, aceasta este singura cursă la care Passler poate participa. Căpitanul echipei Italiei, Klaus Hoellrigl, a declarat vineri că ia în considerare includerea ei în cvartetul de la ștafetă, scrie The Guardian.

Cum s-ar fi petrecut incidentul

Vineri, organizația națională antidoping din Italia a admis contestația depusă de Passler împotriva suspendării provizorii, după ce aceasta a fost testată pozitiv pentru substanța interzisă letrozol pe 26 ianuarie.

În contestație, sportiva în vârstă de 24 de ani a explicat că locuiește cu mama sa, care folosea letrozol ca parte a tratamentului pentru cancerul de sân, și că contaminarea s-ar fi putut produce probabil printr-o linguriță folosită pentru a lua o porție de Nutella la micul dejun, cu o zi înainte de test.

Agenția Mondială Antidoping (WADA) a precizat că decizia de a-i permite lui Passler să concureze este doar provizorie, urmând ca un tribunal organizat de Nado Italia să analizeze cazul complet la o dată ulterioară.