Jorge Martin a câștigat în această dimineață cursa sprint din Malaezia și e la un pas de titlul mondial în MotoGP. Spaniolul a profitat de o căzătură a lui Francesco Bagnaia și și-a mărit
Italianul Francesco Bagnaia și-a făcut temele în calificări și și-a câștigat dreptul de a porni ca favorit în sprint. Dar după ce luminile s-au aprins, am avut parte de o nouă bătălie între pretendenții la titlu, deoarece Jorge Martin a realizat un start spectaculos care i-a permis să preia conducerea. Avantajul a fost de câteva zecimi de secundă față de adversarul său.
Dar pilotul echipei Ducati, Francesco Bagnaia a clacat din nou în turul 2, când a căzut în virajul al nouălea.
De eșecul italianului a profit din plin Jorge Martin, care în ciuda câtorva picături de ploaie a făcut o cursă perfectă și a câștigat sprintul de la Sepang. Așa că după acestă cursă, tronul campionului în exercițiu se clatină serios. Dacă mâine Jorge Martin va obține în cursa principală, cu nouă puncte mai mult decât Francesco Bagnaia, atunci spaniolul îi va lua coroana. Spaniolul și-a mărit acum diferența în fruntea clasamentului piloților, la 29 de puncte.

