Prima confruntare din priviri înainte de cel mai tare duel al Marii Britanii în lumea boxului modern. Foștii campioni mondiali la categoria grea, Anthony Joshua și Tyson Fury se vor bate pe 11 decembrie pentru coroana de rege a boxului în Marea Britanie. După ce și-au exprimat rescpectul reciproc, Fury s-a dat în spectacol ca de obicei.
Tyson FURY, BOXER: „ Vreau lupta cu Anthony Joshua și asta va fi cea mai importantă luptă din viața mea în acea zi, cu siguranță.”
Tyson Fury a numit lupta cu Joshua cel mai tare duel din istoria boxului. „The Gipsy King” a făcut show în stilul său. Fury s-a asemănat pe el cu un jeleu, iar despre Joshua a spus că este ca iubitul zeiței Afrodita, Adonis.
Tyson FURY, BOXER: „ - Sunt aici astăzi, în postura de campion mondial la categoria grea cu cea mai ciudată constituție din istoria sportului. Sunt chel, gras, bărbos, urât, lent, greoi, toate la un loc și ce mai spun oamenii.
- E adevărat, e adevărat.
- Și mai e și tipul de aici, sculptat în piatră ca un zeu al Olimpului, parcă-i din marmură... Dar, de fiecare dată când încasează o lovitură în plină figură, se prăbușește.
- Așteptam să zică asta, mă așteptam.
- Și asta e adevărat.”
Bătălia va fi apogeul confruntării dintre doi campioni mondiali la categoria grea, care nu au putut ajunge până acum la o înțelegere. Tyson Fury și l-a acuzat pe adversaul său că a fugit de această luptă ani la rând.
Tyson FURY, BOXER: „ În culise, ați plâns ca niște fetițe din cauza statutului de „față A” sau „față B”. „Vreau asta, vreau aia!”
- Ne doream să aducem lupta în Marea Britanie.
- „Ați încercat totul ca să scăpați de lupta asta, ați recurs la orice.
- Doar ne doream să o aducem în Marea Britanie.
- Iar acum v-am dat șah-mat. Nu mai puteți fugi, va trebui să lupți.
- Tyson, știi că ne doream să fie în Marea Britanie.
- Am zis mereu că mă voi lupta cu oricine, oriunde.”
După declarațiile aprinse, boxerii au stat față în față, zâmbind. Fury s-a ridicat pe degete pentru a fi mai înalt, iar Joshua i-a măsurat burta. Marea bătălie, care nu are în joc nicio centură, dar este o dispută a orgoliilor, statutului și prestigiului va avea loc pe 11 decembrie la Cardiff. La 38 de ani, Tyson Fury are în palmares 36 de victorii, o remiză și două înfrângeri contra lui Oleksandr Usyk, iar Joshua a adunat 30 de victorii și patru eșecuri.

