Un nou meci mare făcut de Kylian Mbappe. Dubla superbă a francezului i-a adus o victorie clară formației Real Madrid în partida cu Athletic Bilbao. Galacticii mențin distanța de doar un punct față de lidera campionatului spaniol, FC Barcelona.

Mbappe a deblocat tabela de scor foarte devreme, după o cursă individuală în viteză, finalizată cu un șut superb de la marginea careului. Înainte de pauză, francezul i-a pasat decisiv conaționalului Camavinga, iar în minutul 59 și-a completat dubla, cu o nouă execuție de clasă. 

Kylian Mbappe este golgheterul campionatului Spaniei, cu 16 reușite, dublu față de principalii urmăritori, Ferran și Lewandowski. Real Madrid a câștigat ieri cu 3 la 0 și a acumulat 36 de puncte în 16 etape, cu unul mai puțin decât lidera tabelei, Barcelona.