Lazio Roma a trecut prin mari emotii in Cupa Italiei, pe teren propriu, in fata unei echipe din liga secunda. Golul victoriei, care a calificat-o in sferturi, a fost de-a dreptul fabulos.


Meciul dintre Lazio Roma si Hellas Verona din optimile de finala ale Cupei Italiei, a fost unul foarte atractiv. Dupa mai multe minute de tatonare, gazdele au reusit sa deschida scorul. In minutul 44 fundasul brazilian Andre Dias l-a invins pe Rafael cu un sut din interiorul careului.


Imediat dupa venirea de la cabine capitanul Tommaso Rocchi a dublat avantajul echipei din capitala Italiei. Hellas Verona insa nu a cedat si a revenit senzational, gratie golurilor marcate de Berrettoni si D'Alessandro.
Cand meciul se indrepta spre prelungiri, arbitrul a acordat o lovitura libera pentru Lazio, in minutul 91, iar brazilianul Hernanes a executat-o perfect.


Astfel, Lazio a invins cu 3 la 2 si s-a calificat in sferturi. Aceasta va juca in faza urmatoare impotriva castigatoarei partidei dintre AC Milan si Novara.