Li s-a promis că vor ajunge fotbaliști profesioniști în Europa, dar au ajuns să nu aibă unde dormi și au rămas fără bani ca să revină acasă. Povestea a nouă tineri jucători din Coasta de Fildeș, care au fost aduși în regiunea transnistreană și lăsați pe drumuri, a devenit cunoscută în întreaga lume, după ce a fost publicată de revista britanică The Economist.
Au visat că vor ajunge legende ale fotbalului ca Yaya Toure sau Didier Drogba. Doar că realitatea a fost alta. Nouă jucători ivorieni, cu vârste de până la 21 de ani, au fost aduși de un agent azer din Coasta de Fildeș în regiunea transnistreană.
La început li s-a spus că vor juca în Turcia. Apoi a fost vorba de Ucraina, Rusia, Azerbaidjan, Georgia și, în cele din urmă, Moldova, de care nu mai auziseră până atunci.
Potrivit unuia dintre fotbaliști, care a vorbit cu jurnalistul The Economist, fiecare dintre ei a plătit câte 2000 de euro pentru vize și transport. Tatăl unui jucător și-a vândut ferma, iar alte familii au împrumutat de la vecini, pentru a-și trimite copiii să își urmeze visul de a deveni fotbaliști „în Europa”. Doar că Europa lor a fost satul Ternavca, de lângă Tiraspol, unde se antrena echipa Dinamo-Auto.
Rasul ALLAHVERDIYEV, FOST PREȘEDINTE AL CLUBULUI „DINAMO-AUTO”: „Ne ocupăm cu echipa de scouting, aici, de selecția fotbaliștilor, având drept scop să rămânem în prima ligă, iar apoi ne vom seta alte scopuri sportive, pe lângă obiectivele sportive.”
Era vara anului 2022, când echipa Dinamo-Auto era cumpărată de agenția turcă Pelican, deținută de Rasul Allahverdiyev, care era și noul președinte al clubului. Noii investitori au dat afară toți jucătorii și au adus o mulțime de stranieri la probe. Printre ei erau și cei nouă fotbaliști din Coasta de Fildeș. Potrivit unuia dintre ei, li s-au cerut repetat bani pentru a rămâne la echipă, iar într-un final mai mulți dintre ei nu au trecut probele și au fost alungați. Din acel moment, toți practic au dispărut. Contactați de revista The Economist, cei de la Dinamo-Auto au spus că nu toți fotbaliștii aduși la probe primesc contracte, iar agentul azer, care i-a adus pe cei nouă africani, nu mai lucrează acolo.
Evghenii BALANIUC, MANAGER „DINAMO-AUTO”: „Aici vin jucători africani pentru a fi verificați. Avem unde să îi primim, să îi învățăm, să se antreneze iarna, vara pe terenurile centrale.”
Allahverdiyev a declarat că a vrut să ajute fotbaliștii rămași pe drumuri și să îi trimită acasă, însă ei ar fi au refuzat. Din afirmațiile jucătorilor, povestea a fost alta. Pentru The Economist aceștia au spus că nu au avut unde să doarmă și s-au adăpostit într-o pensiune din stânga Nistrului. Au încercat să câștige bani pe unde nimereau, iar la un moment dat și-au făcut o mică comunitate de ivorieni în stânga Nistrului.
Potrivit The Economist, marea problemă a venit ulterior. Vizele de ședere în Moldova le expiraseră, iar atunci când au trecut Nistrul, toți au fost arestați. Povestea se încheie cu faptul că fotbaliștii din Coasta de Fildeș au fost deportați. Clubul Dinamo-Auto din regiunea transnistreană a falimentat și a dispărut între timp.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

