Lionel Messi a înscris al 11-lea gol în această ediție a campionatului nord-american de fotbal, însă Inter Miami a pierdut. Echipa argentinianului și-a întrerupt seria de zece meciuri consecutive fără eșec în MLS, dar a rămas în fruntea Conferinței de Est.

Messi a înscris cu un șut precis din afara careului în actul secund al confruntării cu Atlanta United. Inter Miami a jucat dezastruos în defensivă și a cedat cu 1 la 3. Este primul meci la nivel de club din mai 2021 pierdut de starul argentinian, atunci când marchează. Leo Messi are 11 goluri și nouă pase decisive în 11 partide din campionat. Inter Miami conduce în Conferința de Est, cu un avans de un punct, dar și un meci mai mult jucat, decât ocupanta treptei secunde.