Lionel Messi a primit oferte importante dupa despartirea de Paris Saint-Germain si a refuzat propunerea sauditilor de la Al-Hilal, in valoare de 400 de milioane de euro pe sezon, scrie hotnews.ro.

Chiar daca o intoarcere la FC Barcelona parea iminenta, capitanul Argentinei a luat decizia sa semneze cu Inter Miami si va evolua in sezonul viitor pentru clubul american, scrie Marca.

Desi in ultimele saptamani au existat mai multe discutii intre tatal jucatorului si presedintele Joan Laporta, iar Leo si familia isi doreau sa se intoarca la Barcelona, problemele economice ale catalanilor nu i-au oferit siguranta jucatorului.

Clubul a cerut timp pentru a se asigura ca poate inregistra contractul lui Messi, iar acesta a vrut sa evite o experienta similara cu cea din urma cu doi ani, cand a fost nevoit sa plece la Paris.

In schimb, oferta celor de la Al-Hilal era substantiala, dar putin atractiva pentru familia jucatorului, care prefera sa ramana la un nivel mai ridicat.

Solutia de compromis a fost Inter Miami, unde Messi va scapa de presiunea unui campionat de top din Europa, dupa ultima experienta nesatisfacatoare de la Paris.

In plus, MSL este o liga competitiva cu un nivel atractiv, chiar daca nu se poate compara cu marile competitii europene. Nu in ultimul rand, oferta financiara este si ea consistenta si toate aceste aspecte au cantarit in luarea deciziei.