Lupta pentru prima poziție în campionatul Italiei rămâne strânsă. Deținătoarea titlului, Inter, a pierdut puncte în duelul cu Bologna și a rămas la trei puncte în spatele liderei, Napoli, care a disputat cu un meci mai mult.

Bologna a avut un start în forță pe Giuseppe Meazza, lovind și bara. Cu mult noroc, Santiago Castro a deschis scorul în minutul 15. La câteva faze distanță, Thuram i-a lăsat mingea inteligent cu călcâiul lui Dimarco, care a șutat, iar Dumfries a reluat mingea în plasă. Același Federico Dimarco a pasat la golul înscris Lautaro Martinez în prelungirile primei reprize. Inter a condus la pauză, dar avantajul s-a menținut până în minutul 64, când Bologna a punctat iarăși cu mult noroc, Emil Holm semnând reușita.

S-a încheiat 2 la 2, iar Inter și-a întrerupt seria de șase victorii în Serie A, dar rămâne neînvinsă în ultimele 14 etape. Campioana Italiei este la trei puncte în spatele liderei Napoli, dar o poate egala dacă va câștiga partida restanță. Între timp, Bologna ocupă locul 8, la un punct de AC Milan.