Luptă tensionată în campionatul Italiei pentru primele locuri. Lidera Napoli a pierdut puncte, după ce a remizat cu deținătoarea titlului, Inter Milano. Diferența dintre echipele aflate pe prima și a șasea poziție este de doar șase puncte.
Inter a fost gazda bătăliei de gală și s-a văzut condusă la jumătatea primei reprize, după golul lui McTominay. Napoli a rezistat asediului până în minutul 43, când maestrul șuturilor de la distanță, Hakan Calhanoglu a marcat un gol de poveste.
Turcul a fost și antierou în repriza a doua, când a ratat un penalty. Deși Inter a avut ocaziile mai mari, derby-ul s-a încheiat indecis, scor 1 la 1. Rezultatul complică situația în Serie A. Napoli rămâne pe prima poziție, cu 26 de puncte. În continuare, Atalanta, Fiorentina, Inter și Lazio împart următoarele patru poziții, având 25 de puncte, iar Juventus ocupă locul șase, cu 24 de puncte. Favoritele au profitat de remiza de la Milano.
Atalanta a trecut cu 2 la 1 de Udinese, Fiorentina a bătut-o cu 3 la 1 pe Verona, mulțumită hat-trick-ului semnat de Moise Kean, iar Lazio Roma s-a impus cu 1 la 0 în duelul cu Monza, după reușita elegantă a lui Zaccagni.
Tot ieri, AS Roma a capitulat în fața Bologniei. Stephan el Shaarawy s-a zbătut să salveze lupii și a bifat dubla, dar Bologna a învins cu 3 la 2. Eșecul a fost ultima picătură pentru conducerea clubului. Șefii l-au demis pe antenorul Ivan Juric, deși croatul a petrecut doar 12 partide pe banca tehnică, după ce romanii îl concediaseră fără multe explicații și pe Daniele de Rossi. Juric a înregistrat 4 victorii, 3 remize și 5 eșecuri cât a fost antrenor principal.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

