Luptătorul MMA, Conor McGregor, a fost suspendat 18 luni pentru trei teste antidoping ratate. McGregor ar putea astfel să lupte începând cu martie 2026 și speră că se va putea alătura galei de 10 stele programată în iunie la Casa Albă, pentru cea de-a 80 aniversare a președintelui Donald Trump.
Agenția antidoping din UFC a anunțat că starul irlandez de MMA Conor McGregor, care nu a mai luptat din 2021, a fost suspendat timp de un an și jumătate pentru că a ratat trei teste antidoping în 2024. Într-un comunicat al Agenției Antidoping pentru Sporturile de Luptă se spune că McGregor a acceptat sancțiunea și că luptătorul în vârstă de 37 de ani a cooperat cu ancheta. Irlandezul a menționat faptul că se reface după o accidentare și că nu se pregătește pentru nici o luptă.
Conor McGregor ar putea astfel să lupte începând cu 20 martie 2026, și ar putea să se alăture la o nouă gală în UFC pe 14 iunie, un eveniment de 10 stele programat la Casa Albă, pentru cea de-a 80 aniversare a președintelui Donald Trump. McGregor și-a exprimat în repetate rânduri dorința de a lupta la Casa Albă, dar Dana White președintele UFC, cea mai mare organizație de arte marțiale mixte din lume, un apropiat al liderului republican, a declarat până acum că nu a început nicio negociere cu luptătorii pentru eveniment. Conor McGregor, un mare star MMA cu multiple centuri de campion, nu a mai apărut în octogon de la o înfrângere cu Dustin Poirier în iulie 2021.
Luna trecută, McGregor, o figura emblematică a mișcării anti-imigranți din Irlanda, și-a retras candidatura pentru alegerile prezidențiale din țara sa, programate pentru sfârșitul lunii octombrie. Totodată, în ultimii ani, irlandezul ține capul de afiș al scandalurilor, el fiind condamnat în noiembrie anul trecut într-un caz civil de viol, pierzând apelul la sfârșitul lunii iulie. De asemenea, el a fost dat în judecată în instanța civilă federală din Statele Unite, de o femeie care îl acuză că a agresat-o sexual la Miami în iunie 2023.