Conflict intre judocanul Marcel Trudov si antrenorul selectionatei Moldovei, Vasile Colta. Sportivul il acuza pe tehnician ca l-a scos fara motiv din lotul nationalei. Trudov nu evolueaza la turneele de calificare pentru Olimpiada din anul viitor. De partea cealalta, Colta spune ca este nemultumit de atitudinea judocanului fata de sport.


Antrenorul selectionatei Moldovei de judo, Vasile Colta, afirma ca litigiul dintre ei a aparut inca acum un an, in contonamentul din Ucraina. Tehnicianul ar fi incercat sa schimbe medota de pregatire, lucru care nu i-ar fi placut lui Trudov. Colta afirma ca sportivul nu s-ar antrena la fel de serios ca inainte de castigarea medaliei de bronz la Campionatul European din 2009.

Antrenorul a declarat ca va ramane pe pozitii si nu-l va include pe Marcel Trudov in lotul nationalei de judo. Sportivul, in varsta de 28 de ani, spune ca ar putea obtine cota de participare la Olimpiada din 2012, insa nu dispune de bani suficienti pentru a evolua pe cont propriu la toate turneele de calificare.