Măcel la Istanbul în meciul dintre Galatasaray și Juventus. Turcii i-au distrus pe italieni, într-un meci cu șapte goluri, și au prima șansă la calificarea în optimi. Iar Borussia Dortmund nu a avut emoții cu Atalanta și este și ea cu un picior în următoarea fază a Ligii Campionilor.
Juventus Torino a suferit primul eșec în Champions League sub comanda lui Luciano Spalletti, fiind învinsă categoric, cu 5 la 2, de Galatasaray, în manșa tur a play-off-ului pentru optimile competiției. Aflată la prima prezență în fazele eliminatorii, formația turcă a început meciul în forță în fața propriilor suporteri și a deschis scorul, după un sfert de oră, prin Gabriel Sara. Replica torinezilor a venit imediat. Portarul Cakır a respins inițial lovitura de cap a lui Pierre Kalulu, dar Teun Koopmeiners a fost pe fază și a egalat din apropiere. Ba mai mult, până la finalul reprizei același Koopmeiners a reușit dubla, după un schimb rapid de pase cu Weston McKennie.
Partea secundă a început însă cu o notă dominatoare pentru gazde, care au întors rapid rezultatul. Mai întâi, Barış Yılmaz a șutat, Di Gregorio a respins în față, iar Noa Lang a împins mingea în plasă. A urmat golul lui Davinson Sanchez, care a deviat suficient centrarea din lovitură liberă a lui Sara pentru a face 3 la 2.
Situația s-a complicat serios pentru Bătrâna Doamnă după eliminarea lui Cabal, care a văzut al doilea cartonaș galben în urma unui fault asupra lui Yılmaz. Superioritatea numerică a fost imediat valorificată de Galatasaray, iar Noa Lang a marcat fără emoții și a reușit și el dubla. Scorul final a fost stabilit de Sacha Boey, la 3 minute după ce a intrat în teren. Meciul s-a încheiat cu un incredibil 5 la 2, iar Galatasaray pleacă cu un avantaj consistent înaintea returului de la Torino, având o singură înfrângere în ultimele șapte dueluri directe cu Juventus.
Cu prima șansă la calificarea în optimile Ligii Campionilor pleacă și formația Borussia Dortmund după duelul cu o altă echipă italiană, Atalanta.
După o întârziere de 15 minute, cauzată de problemele din trafic întâmpinate pe drumul spre stadion, partida de la Dortmund a început în forță, Guirassy reușind să deschidă scorul în minutul 3, după o centrare perfectă a lui Ryerson.
Germanii au intrat cu un avantaj de două goluri pe tabelă, Beier punctând pentru 2 la 0 în minutul 42.
Acest rezultat s-a păstrat până la finalul partidei, iar germanii pleacă cu prima șansă la accederea în optimi. Totuși returul de la Bergamo se anunță unul de foc, deoarece Atalanta arată o poftă mare de joc acasă, reușind 9 victorii și doar 2 înfrângeri pe teren propriu în ultimile 11 partide.
